NU VREM CRUZIME IN SPAȚIUL PUBLIC

DSC04779_2

   Animalele sălbatice nu sunt făcute să trăiască în circuri. Pentru un tigru sau un elefant viaţa la circ înseamnă agonie şi durere, înghestuiţi în cuşti în care de-abia se pot întoarce. Mereu în turneu, animalele îşi petrec o bună parte din viaţă în spatele camioanelor circului, în condiţii care nu respectă nici măcar cele mai elementare norme de care au nevoie animalele din captivitate pentru a duce o viaţă decentă. Majoritatea animalelor suferă deseori de probleme fizice sau psihice care de multe ori sunt pur şi simplu ignorate sau sunt imposibil de tratat, fiind rezultatul vieţii în captivitate.

În data de 8 octombrie, 2015, membri ai grupului Vocea Animalelor Cluj-Napoca au vrut să atragă atenţia asupra acestor cruzimi care se întâmplă în cadrul circului Circus Grande Colosseum situat în spaţiul public din faţa strandului Sun, administrat de către Regia Autonomă a Domeniului Public (RADP). Credem că este inacceptabil ca astfel de activităţi să se desfăşoare în spaţiul public al oraşului Cluj-Napoca. Vrem ca şi copiii noştri să înveţe să respecte animalele pentru ceea ce sunt şi nu ca şi acrobaţi bătuţi şi înjosiţi în acest spectacol macabru al circului cu animale. Sperăm ca pe viitor mai mulţi clujeni să ia atitudine în legătură cu ceea ce se întâmplă într-un spaţiu care ar trebui să fie al nostru, al tuturor. Şi, în final, sperăm ca pe viitor şi România să ia exemplul unor ţări precum Olanda, Slovenia, Grecia, Bolivia, Columbia sau Cipru, care au interzis aceste practici inumane pe teritoriul lor.
Boicotaţi circul cu animale!

Update 2015

Din diverse motive blogul nu a fost prea activ în 2015. Dar, spre deosebire de blog, Vocea Animalelor a fost foarte activă, continuând campania de outreach prin evenimente lunare. La fiecare eveniment, tot mai mulţi oameni s-au arătat interesaţi în ceea ce facem, atât de mulţi încat în unele ocazii nu au incăput cu toţii la proiecţie.

Aici e un scurt update la ce am făcut în 2015 şi ce urmează să mai facem. Sperăm să ne întâlnim cu cât mai mulţi oameni la evenimentele care au ca scop promovarea veganismului şi a unei perspective critice asupra relaţiei dintre om şi animalele non-umane.

speci copy cowspiracy mic liveletlive mic

Boicotati circul!

Image

 

In data de 6 august 2014, o brigadă formată dintr-o maimuță, o văcuță și un porc, alături de companionii lor umani, au protestat la deschiderea Circului Bellucci împotriva cruzimii față de animale.

Acțiunea s-a desfășurat la poarta circului, pe trotuar, unde au împărțit pliante cu informații despre condițiile violente în care multe specii de animale sunt private de libertate, drepturi și viață fericită, pentru divertismentul câtorva oameni. Scopul acțiunii a fost, dincolo de a-i informa corect pe cei care mergeau la spectacol că, și acela de a da o voce animalelor chinuite.

Protestul a fost pașnic, la fel ca animalele care l-au realizat și a avut și caracter cultural. Protestatarilor li s-a alăturat și un personaj cinematografic celebru, Gelmina, din filmul lui Federico Fellini. Din cei care s-au oprit să citească „Cruzimea nu e divertisment. Boicotați circul cu animale”, mulți și-au exprimat solidaritatea.

Jandarmeria Română a legitimat porcul, vaca și maimuța, avertizând că vor primi amenzi. Când au părăsit protestul, unul din jandarmi le-a spus animăluțelor: „Băieți, o zi bună!” „Muuuuuuuu”, i-a răspuns vaca.

Circul Bellucci se desfășoară încă 12 zile, lângă Cora, aproape de ieșirea din Cluj spre Oradea. Invităm toate speciile planetei să se alăture acțiunii și să îi spună pe nume realității urâte din spatele cortinei.

În alte țări, circul cu animale a fost interzis: Cipru, Grecia, Croaţi, Columbia, Austria și altele. Este timpul să fie interzis peste tot, animalele au dreptul să fie libere, iar noi nu avem dreptul să le chinuim pentru distracția noastră egoistă.

BOICOTAȚI CIRCUL CU ANIMALE!

 
4231

 

Cruzimea asupra animalelor nu este un spectacol!

circ

Animalele sălbatice nu sunt făcute să trăiască în circuri. Pentru un tigru sau un elefant viaţa la circ înseamnă agonie şi durere, înghestuiţi în cuşti în care de abea se pot întoarce şi în care îşi petrec majoritatea existenţei.  Mereu în turneu, animalele îşi petrec o bună parte din viaţă în spatele camioanelor circului, în condiţii care nu respectă nici măcar cele mai elementare norme de care au nevoie animalele din captivitate pentru a duce o viaţă decentă. Majoritatea animalelor suferă deseori de probleme fizice sau psihice care de multe ori sunt pur şi simplu ignorate sau sunt imposibil de tratat, fiind rezultatul vieţii în captivitate.

Când nu sunt pe drumuri, animalele sunt fie supuse “dresajului”, fie sunt expuse în menajeriile circului. “Dresajul” în sine înseamnă pur şi simplu frângerea spiritului animalului prin expunerea sa constantă la tortură, bătăi şi umilinţe. Animalele nu sunt clovni. “Trucurile” care impresionează atât de mult publicul pun animalul în ipostaze care nu au nicio legătură cu felul său natural de viaţă şi sunt rezultatul fricii şi bătăilor sistematice.  Animalele din circuri nu sunt artişti, ele sunt doar nişte animale terifiate care răspund comenzilor abuzatorilor. De ce credeţi că “dresorii” au întotdeauna o bâtă sau un fel de armă în mână?

Circurile nu ne învaţă copiii nimic despre animale. Ceea ce văd copiii în arenă nu mai pot fi numiţi lei, tigri, elefanţi sau zebre. Ele sunt doar nişte animale terifiate care au uitat de mult ce înseamă viaţa în libertate.  Circul ne învaţă copiii că este normal ca animalele să fie răpite din mediul natural şi să fie tratate ca şi nişte obiecte care există pentru amuzamentul nostru. Dacă vrem ca ei să preţuiască natura atunci este imperativ ca ei să cunoscă animalele în mediul lor natural, nu în cuşti sau arene.

Ne opunem tuturor circurilor care folosesc animale. Suntem împotriva ideii că este normal ca un animal non-uman cu interese, sentimente şi nevoi proprii să fie tratat ca un sclav şi umilit pentru amuzamentul publicului. Ţări precum Cipru, Grecia, Croaţi, Columbia şi Austria au interzis deja aceste practici inumane pe teritoriul lor, şi din 2015 ele vor fi urmate şi de Marea Britanie şi Belgia. Sperăm ca pe viitor acest lucru se va întâmpla şi in Romania şi în cele din urma circurile cu animale vor dispărea complet. Pentru asta e nevoie ca oameni ca şi tine şi mine să ia atitudine şi să spună “E de ajuns!”.

Acţiunea din 21 martie este un gest care vrea să atragă atenţia asupra injustiţiei şi cruzimii care stă în spatele acestei instituţii numită circ. Ea vine în contextul în care hipermarketul Cora va găzdui circul Las Vegas, unde, timp de o săptămână, vor fi expuse şi umilite aceste animale nefericite. Boicotaţi circul!

 

Proiectie in Tirgu Mures

va3_ms_mic copy

Seria de evenimente despre elefanții din captivitate continuӑ și la Tîrgu Mureș. Vom discuta aici împreunӑ o problemӑ și mai localӑ și vom încerca sӑ gӑsim, tot împreunӑ, soluții pentru a opri suferința animalelor din zoo.

Ne vedem vineri, 17 mai în J’ai Bistrot, Tîrgu Mureș!

Proiectie: An Apology to Elephants

VA Night #3

Joi, 16 Mai 2013, la Molotov Pub: PROIECTIE AN APOLOGY TO ELEPHANTS

An Apology to Elephants este un documentar apӑrut în 2013 care trateazӑ problema elefanților crescuți în captivitate, în grӑdinile zoologice și în circuri, și care exploreazӑ abuzurile la care sunt supuși acești „grӑdinari” ai savanei, în numele amuzamentului și al profitului.

Printre cei intervievați se numӑrӑ fondatorii Sanctuarului de elefanți PAWS (Performing Animal Welfare Society) , zoologi, veterinari și activiști care încearcӑ sӑ punӑ capӑt suferinței elefanților de pretutindeni.

Dupӑ proiecție vor avea loc discuții despre condiția animalelor din grӑdinile zoologice românești, precum și despre tratamentele la care sunt supuse animalele folosite în divertisment, în special în circuri.

INTRARE LIBERĂ

data: 16 mai 2013
ora: 8:30 PM
locatie: Molotov Pub (str. Virgil Fulicea nr. 13, Cluj-Napoca)

Ca de obicei, vӑ așteptӑm cu bunӑtӑți vegane și un spațiu de discuții liber!

Proiectie: Peaceable Kingdom

va2_m

Vӑ așteptӑm vineri, 19 aprilie 2013, la Molotov Pub pentru a 2-a proiecție organizatӑ de Vocea Animalelor. De aceastӑ datӑ este vorba despre documentarul Peaceable Kingdom, realizat de Tribe of Heart și care trateazӑ problema legӑturii dintre foști fermieri, animale, activiști pentru drepturile animalelor și sistemul industrial actual de creștere a animalelor pentru consumul uman.

Dupa proiecție va avea loc o serie de discuții despre drepturile animalelor, felul in care interacționam cu animalele și in special despre relația noastra cu animalele crescute pentru hranӑ.

INTRARE LIBERĂ

data: 19 aprilie 2013
ora: 8 PM
locatie: Molotov Pub (str. Virgil Fulicea nr. 13, Cluj-Napoca)